„Meseria” de părinte este una plină de provocări, de momente de satisfacție și bucurie, însă și de încercări dificile. A fi părinte a fost cel mai adesea asociat cu sentimentul de împlinire, satisfacție, fericire, și mai puțin cu emoționalitatea negativă sau chiar lipsa satisfacției (Elibach, Moch, 2011). O serie de studii au arătat totuși că există o discrepanță între ceea ce se crede despre faptul de a fi părinte și ceea ce simt în mod real părinții.
Astfel, s-a arătat că părinții resimt mai puține emoții pozitive, mai multe emoții negative, resimt un nivel scăzut al satisfacției maritale și au mai multe simptome de depresie și anxietate (Elibach, Moch, 2011). Părinții își fac mai multe griji în comparație cu cei care nu sunt părinți, simt mai puțină autoeficacitate în sarcinile din rutina zilnică și au mai des sentimentul că sunt copleșiți fizic dar și emoțional.
Ideea conform căreia a fi părinte aduce cu sine doar stări de bine este un mit întreținut atât de diverse curente de parenting care idealizează meseria de părinte, cât și de percepția comună asupra ceea ce presupune a fi părinte. Aceeași autori (Elibach, Moch, 2011) au descoperit însă că idealizarea și percepția amplificată a recompenselor emoționale ale faptului de a fi părinte îi ajută pe părinți să găsească sens în eforturile și în costurile pe care le presupune parentingul.
De ce totuși părinții raportează emoționalitate negativă în contrast cu ceea ce cred chiar ei că ar trebui să simtă un părinte, și anume mai multă bucurie, împlinire și satisfacții în raport cu faptul de a fi părinte? Unul din factorii identificați de autorii studiilor din domeniu este consumul mare de energie. Un consum foarte mare de energie pentru tot ce înseamnă adaptarea la noua condiție de părinte – prezent mai ales în prima parte a vieții copilului- corelează pozitiv cu emoționalitatea negativă și simptomele de depresie ale mamei (Evenson, 2005), însă felul în care părinții conceptualizează acest consum îi ajută să dea sens experienței lor de părinte (Mock, 2012).
Care sunt momentele în care consumul (fizic și psihologic) pentru părinte este foarte ridicat? Iată doar câteva exemple: când părinții nu își dau seama ce comunică comportamentul copilului (mai ales în primele 3 luni de viată ale copilului ), când există disensiuni sau chiar conflicte între părinți cu privire la tehnicile parentale utilizate, când sunt prezente semnele diferitelor boli (Gilbert, 2006). Studiile din ultima perioadă s-au concentrat foarte mult pe importanța interpretării cât mai acurate a semnelor pe care copilul le dă încă din primele zile de viață, pe a fi conectat (ca părinte) la lumea lui interioară și a răspunde nevoilor sale. Acest fapt îi ajută pe părinți în stabilirea unei relații de siguranță și conectare cu copilul. Atunci când părinții fac aceste comportamente, starea de bine în raport cu semnificația rolului de părinte este semnificativ crescută, efectele pozitive fiind prezente și la copil -nu doar la părinte- (Arnott, 2007).
Referitor la dinamica satisfacției de-a lungul schimbărilor care intervin pe parcursul vieții de părinte, alți autori au arătat faptul că există o creștere semnificativă în satisfacția de viață cu un an înainte de venirea primului copil și până la finalul primului an de viață al copilului, după care această satisfacție scade semnificativ în următorii ani, părinții raportând un număr tot mai mare de evenimente stresante referitoare la parenting. (Clark, 2008 in Powdthavee, 2009).
Pentru a avea o perspectivă cât mai realistă asupra semnificației parentingului, este important să privim acest fapt ca fiind o oportunitate de descoperire, învățare și dezvoltare atât pentru părinte, cât și pentru copil, cu costuri, eforturi dar și împliniri și satisfacții din ambele direcții.
Concluziile acestor studii converg în direcția sublinierii existenței unei iluzii în multe cazuri a fericirii pe care o aduc copiii în viața părintilor și a amplificării recompenselor emoționale ce țin de faptul de a fi părinte. Această perspectivă nu presupune lipsa emoționalității pozitive sau a împlinirii în raport cu rolul de părinte, ci își propune să prezinte echilibrat acest rol, cu beneficiile dar și cu costurile pe care le presupune și să ofere atât părinților cât și practicienilor o viziune realistă asupra a ceea ce înseamnă a fi părinte.
Bibliografie:
- Arnott, B., Meins, E. (2007). Links among antenatal attachment representations, postnatal mind–mindedness, and infant attachment security: A preliminary study of mothers and fathers. Menninger Department of Psychiatry and Behavioral Sciences, Baylor College of Medicine, Volume 82.
- Evenson, R.J., & Simon, R.W. (2005). Clarifying the relationship between parenthood and depression. Journal of Health and Social Behavior, 46, 341–358.
- Gilbert, D. (2006). Stumbling on happiness. New York
- Mock, E.S., Eibach, P.R, (2011). Idealizing Parenthood to Rationalize Parental Investment. Sage Publications.
- Mock, E.S., Eibach, P.R, (2012). System justifying functions of myths that exagerate the emotional rewards of parenthood. Journal of Eperimental Psychology, 48.